Călător

Pășesc firav, dar apăsat

Pe asfalturi uscate

Trec prin prezent continuu

Retrăiesc amintiri trecute

Visez la un viitor dulce

Comit greșeli și aprob păcate

Accept provocări palpitante

Sunt uneori cu capul în nori

 Dar palmele vieții mă trezesc la realitate

Mă îndrăgostesc profund

Câștig , dar  uneori și pierd

Am regrete și le depășesc.

Plâng, dar nu uit să și zâmbesc

Mă lovesc și mă ridic

Pierd trenuri cu persoane dragi

Câștig noi pasageri

Mă prefac că uit trădări

Dar doar le ascund

Îmi pun o mască de nepăsare

Zâmbesc timid și ușor

Îmi exprim  doar opinii personale

Sunt contrazisă și asupru judecată

De oameni cu idei preconcepute.

Peste toate trec și voi trece

Căci călător al vieții mă numesc.

 

 

Anunțuri

Am o singură viață!

Am iubit și am iertat

Am greșit și am suferit

Am învățat și am uitat

Am învățat și  continui să învăț

Am râs și am plâns

Am vorbit mult și am tăcut

Am reproșat și am criticat

Am recunoscut greșelile și mi le-am reparat

Am spuse vorbe gândite pe moment și am regretat

Am avut  emoții covârșitoare și le-am depășit

Am fugit și m-am întors înapoi după

Am jignit și mi-am cerut scuze

Am ascultat și am dat sfaturi

Am fost ascultată și am primit sfaturi

Am spus ”te iubesc” și  am simțit

Am urât și am tratat cu indiferență

Am sărutat și am fost sărutată

Am făcut primul pas și nu mi-a părut rău

Am luat decizii bune și decizii rele

Am accordat încredere până la proba contrarie și încă accord

Am avut vise și încă am

Am luptat pentru ceea ce mi-am dorit și încă lupt

Am avut frici și le-am învins

Am avut complexe  și le-am depășit

Am evoluat și încă evoluez

Am trăit propria viață pe bunul plac și încă o fac!

Am o singură viață!

 

Cuvinte (2)

Acum ceva timp am scris o postare despre cuvinte , în care îmi exprimam opinia despre rolu și impactul cuvintelor în viața noastră și a celor care ne înconjoară.

Ca o completare la acel post, ce l-am scris într-o notă  mai mult  sau mai puțin negativistă , m-am gândit la această ”continuare”:

Spuneam atunci că sper ca timpul să ne învețe și să mă învețe puterea cuvintelor. De atunci, au trecut câteva luni, în care am realizat cât de mult au contat pentru mine cuvintele ce mi-au fost rostite de-a lungul timpului. Am avut momente bune, dar și rele ca orice om. În ambele momente au existat persoane ale căror cuvinte să mă influențeze și să mă facă să îmi schimb comportamentul uneori în bine , alteori în rău. O  să spuneți că sunt o persoană influențabilă, dar oare câți din voi nu au acționat mânați de spusele auzite de ceilalți?? Câți dintre voi nu s-au simțit jigniți de auzirea anumitor expresii mai mult sau mai putin civilizate rostite de diverse persoane și nu au reacționat impulsiv, răspunzând cu acceași monedă??Sau alt exemplu câți din voi nu s-au simțit apreciați auzind cuvinte de laudă la adresa lor și au mulțumit persoanelor care l-au adresat??? Acționăm și ne lăsăm influențați de puterea cuvintelor fără să ne dăm seama uneori…..Cu toții avem momente în care cuvintele sunt singura forma de a ne exprima diverse sentimente pentru diferite persoane: pentru prieteni / iubiți/rude/cunoștințe aflate la distanță.

Cuvintele sunt arma noastră, cu care atingem oamenii. Și această armă ne poate uni sau depărta de anumite persoane, mult mai mult decât credem. Cuvintele calde, drăgăstoase,sincere ne aproprie și ne fac să dăruim/ să investim sentimente curate . Cuvintele reci, seci, jignitoare ne distanțează și ne fac să privim persoana cu dezgust, cu indiferență.

Experiențele de viață m-au învățat că folosirea cuvintelor cu tact , bun simț, chiar dacă ne spunem o părere care nu este întotdeauna bună ne poate ajuta  să ne spunem punctul de vedere, fără a-l face pe celălalt să se simtă încolțit. Astfel riscul de a intra într-un conflict și de a răni pe ceilalți este diminuat.

Uneori între două persoane care au atâtea să își spună se așterne o tăcere…și asta doar din cauză că nu știm să exprimăm în cuvinte ce avem de zis , fără a fi înțeleși greșit. Tăcerea asta ne poate face să ne imaginăm mii și mii de scenarii, mai mult sau mai puțin adevărate. Concluzia este că lipsa cuvintelor are și ea un efect asupra noastră. Pentru a nu exista momente de tăcere este mai bine să învățăm să comunicăm dorințele, speranțele, lipsurile, neputințele,  trăirile noastre, adică stările noastre suflețești. Unii din voi probabil consideră că a-ți exprima sincer și deschis sentimentele  ne dă o notă de  fragilitate  și probabil suntem  mai ușor de manevrat de către ceilalți. Acest lucru nu este adevărat cu condiția să ne expunem  gândurile, dar nu să ne  lăsăm ”călcat în picioare”, tradați cu derâdere. Consider că a ne  ascunde gândurile ne face mai fragili, pentru că la un moment dat acestea vor exploda arătându-te  niște persoane mult mai slabe .

A fi capabil să îți  exprimi în cuvinte vulnerabiltățile și să fii conștient de ele te face un om puternic!

Revenirea la viaţă

                      După câteva luni în care am părăsit acest blog, mica bucată din sufletul meu.Azi m-am hotărât sa revin la el.În perioada aceasta de tăcere am avut timp să reflectez asupra multor lucruri din viaţa mea. Am învăţat să mă apreciez mai mult şi să mă pun pe primul loc pe mine… să nu mă mai las rănită de persoane „binevoitoare”….am învăţat că persoana pe care mă pot baza 100% sunt doar eu…că trebuie să îmi trăiesc viaţa după bunul meu plac şi după dorinţele mele,iar cei care au ceva de comentat să îi tratez cu nepăsare,uneorii devenind chiar „maliţioasă”(după cum ar spune unii). Am realizat că existau prin jurul meu persoane care nu ştiau să mă caute decât pentru propriul lor beneficiu şi m-am îndepărtat treptat de ei sau folosind acelaşi „tratament prietenesc”….Am regăsit în jurul meu şi persoane care merită toată atenţia mea şi pentru asta le mulţumesc că au fost mereu lângă mine dovedindu-mi  prietenia lor, ascultându-mă şi sfătuindu-mă  cu o vorba bună în momentele când aveam ceea mai mare nevoie, căutându-mă din simplu motiv că le pasă fără interese ascunse. Vă multumesc încă odată că existaţi şi mă bucur nespus că am avut ocazia să vă întâlnesc. Datorită vouă am învăţat să zâmbesc cu adevărat şi să văd în mine că merit mai mult decât credeam înainte. Mă simt ca pasărea phoenix, renăscută din propria cenuşă.

Acum zâmbesc cum nu am mai zâmbit de ani buni, apreciez fiecare moment din viaţa mea şi mă apreciez tot mai mult cu fiecare zi.