Sentimente și fluturi în stomac

Te-am cunoscut într-o zi geroasă de iarnă…Inima mea era plină de emoții, bătea puternic. Eram curioasă să cunosc acel băiat misterios ce îmi împărtășea din gândurile lui seară de seară prin intermediul mediului online. Momentul când mi-ai zâmbit sincer și deschis a fost momentul în care am știut că nu are cum să meargă nimic prost la acea mică întâlnire.
Am pornit împreună drept înainte pe alee și apoi împreună la fel de drept în viață. Momentul când m-ai luat de mână am simțit mii de fluturi în stomac…fluturi pe care îi simt în fiecare moment petrecut împreună.Fiecare sărut devine tot mai dulce, fiecare atingere îmi e tot mai dragă….fiecare zâmbet pur de copil de al tău îmi amintește că viața este mai frumoasă-n doi.
De fiecare dată când te văd inima îmi bate puternic puternic, gata să iasă din piept….am un zâmbet sincer afișat pe față.Cu tine am uitat de tristeți, trecuturi și tot ceea ce a fost urât cândva în viața mea. Mă apreciez cu fiecare zi ce trece tot mai mult …și apreciez cu fiecare zi ce trece fiecare moment în doi.
Suntem două suflete pure de copii și asta îmi doresc să rămânem.
148590_398645616889889_1545404903_n

Prezent continuu

Suflete pure de copii zglobii

Zâmbete sincere ușor afișate

Gânduri bune aflate

Sentimente nepătate

Buze moi contopite

Două mâine contopite

Îmbrățișări calde în prag de iarnă

Iubiri prezente și fluturi în stomac

Alcătuiesc noi amintiri capsate

Un viitor nou început

A mirosului proaspăt de zăpadă

Le simt, le trăiesc

Și pentru ele-ți mulțumesc.

snow-love

În căutarea perfecțiunii

Căutam perfecțiunea , gonim zi de zi prin viață după ea. Etichetăm oamenii care îi întâlnim ,uneori, fără a ajunge să îi cunoaștem.Ne vedem perfecți, fără defecte, avem doar calități și uităm să ne privim  în oglindă, uităm să ne curățăm spiritul murdar  de atâtea prejudecăți și ipocrizii…dar nu uităm să  curățăm fizic, ne demachem (fetele) sau să ne bărbierim (băieții).Avem grijă de fizic pentru că cu el ne afișăm zi de zi celorlalți, de cele mai multe ori după el suntem apreciați, dar sufletul ne rămâne murdar ascuns într-un colț al camerei și se aproprie vertiginos de moarte. Trist, da….dar adevărat. Ne construim pedestale, ne urcăm pe ele și îi privim pe ceilalți de sus, uitând uneori că nu suntem cu nimic mai buni decât ceilalți.Ne afișăm în public cu cea mai frumoasă mașină/telefon /laptop/orice bun material, dar uităm să ne apreciem și să ne afișăm cu lucrurile bune din viața noastră/fapte/sentimente curate. Avem relații  superficiale doar ca să treacă timpul, să ne afișăm cu ultima ”bucată”/”bombonel” la modă prin cluburi de fițe și uităm să apreciem persoanele care au un suflet nobil, dar care poate fizic nu sunt atât de ”bomboane” ca  primii….suntem superficiali, dar nu recunoaștem asta….deci suntem în plus și ipocriți.Sau dacă ne-am trezit la realitate și încercăm să ne curățăm acum sufletul, am fost cândva așa. …eu, tu, ea, vecina de la etajul trei, colega/colegul de facultate/muncă/cămin. Și dacă nu recunoaștem asta suntem ipocriți.

Purtăm măști de nepăsare și zâmbim ușor, ne ascundem slăbiciunile, vrând să părem perfecți în ochii celorlalți, suntem ca piesele de domino, cădem în acest păcat al minciunii unul câte unul. Și  poate că cineva citind aceste gânduri ale mele o să gândească că mă consider un om mai bun decât ceilalți…nu, în nici un caz și eu comit aceste păcate frecvent, dar de ceva vreme încerc să mă trezesc și să le fac din cei în ce mai puțin. M-am săturat de lumea gri în care trăiesc, mi-e dor de o lume colorată ….vreau să schimb ceva, vreau să devin un om mai bun…am dorința asta, vreau să nu mai judec o carte după copertă….renunț tot mai des la măști, îmi arăt tot mai des slăbiuciunile și îmi accept imperfecțiunile….sper că și tu cel/cea care citește asta faci .  Eu sunt în căutarea imperfecțiunii …tu ce cauți…un măr frumos la suprafață, dar putrezit în interior sau un măr lovit la suprafață,dar cu un gust dulce acrișor și sănătos la interior??? Dacă este ceva în jurul tău ce nu -ți convine..nu ți se potrivește…schimbă asta…schimbarea vine din tine..cu pași mărunți și preciși.

Vă doresc o imperfecțiune plăcută și cu dorința de a -și arăta imprecizia zi de zi !

Mâine

Mâine ochii tăi

îmi vor întâlni privirea.

Mâine buzele noastre

se vor întâlni într-o caldă sărutare.

Mâine mâinile noastre

se vor uni într-un întreg.

Mâine zâmbetele noastre

vor forma o mare de bucurie.

Mâine chipurile noastre

se vor întâlni într-un tablou.

Mâine inimile noastre

vor bate la unison.

Mâine trupurile noastre

vor forma un înger în zăpadă.

Mâine speranțele noastre

se vor transforma în realități.

Mâine cuvintele noastre

vor avea sens unic.

Mâine sufletele noastre

vor fi pereche.

Mâine viețile noastre

vor fi o viață în doi.

Mâine trenurile vieții noastre

vor opri în aceeași gară.

Mâine lacrimile noastre

vor însemna fericire eternă.

Mâine povestea mea

va deveni a noastră.