Beznă

În beznă, praf și confuz

Iubirea noastră se gășește acum

Au murit speranțele una câte una.

Visele s-au sfărmat

Amintirile s-au comprimat

Într-un album pătat

De minciuni și promisiuni deșarte.

Cuvintele au devenit tăceri sacade

În jurul meu e epidemie de despărțiri.

Sufletul mi-e-n copacul uscat

Fructele au căzut

Frumoase la exterior

Putrede la interior.

Am dreptul la tăcere

La măști de bucurie

Socoteală să-ți dau

Nu meriți tu o știi.

E noapte  și implicit întuneric

Să te văd e  practic imposibil

Să mă vezi nu cred că-ți dorești.

Nu știu ce să mai cred

Nu știu nici ce mai simt

Pun versuri fără sens

Pe foaia din birou.

Somnul nu mi-e prieten

Cafeaua mi-e dușman

Puterile-mi consumă

Să  râd aș vrea să pot

Dar sufletul-mi țipă dezamăgire.

Citesc o carte

De fapt o răsfoiesc

De văd prin pagini

Ești o nălucă insistentă

Apari, apoi dispari

Faci tot ceea ce-ți dorești.

Tăcerea ta acută

Telefonul fără apeluri pierdute

Mă lasă confuză

Revin la început de stare

E beznă.

 

 

 

 

Anunțuri

Departe

Departe în zare

Îți văd chipul

Sau doar mi se pare?

Departe ești acum

Și te-aș vrea mai aproape….

Să fii lângă mine

Noapte de noapte

Să te strâng la pieptul meu

Chipul să ți-l privesc

Mâna să ți-o împletesc.

Departe printre mii de gânduri zbor

Îmi doresc să ajung până la nori

Tu îmi ești soarele din zori

Dar și întunericul ce îmi dă fiori.

Vreau să te alint

Și să mă alinți

Vreau să fim un întreg

Și să nu mă minți.

Vreau să adorm cu sărutul tău

Pe buzele mele.

Vreau să fim într-un vis

Transformat brusc  în realitate

În care toată viața să trăim.

Peste toate dacă se poate

Vreau să te am aproape.

Inima mea se împarte la doi

Doi copii care visează la soare după ploi,

Două suflete rătăcite printre speranțe

Și o inimă care va plânge

Dacă n-o vei ține în brațe.

Ești departe

Și totuși atât de aproape

Inimii mele.

 

 

 

 

 

 

Timp oprit

O frunză căzută la pământ

Un dor purtat de vânt

O inimă bătând în piept

O emoție purtată de val

O ploaie stropind un chip

O lacrimă cursă pe obraz
O amintire vagă în minte

O vorbă -n plus sau minus

O privire domoală

O mână-ntinsă

O mărturisire de amor

O frământare  intensivă

Un zâmbet discret

Un clopot bătând

Un moment trist

Toate se găsesc în clepsidra

Timpului oprit.

Gânduri așternute pe foaie

Cuvinte îmi vin în minte

întortocheate și fără coerență

Să le aștern acum pe foaie

îmi este foarte greu.

Mă străduiesc să le descifrez

Iluzie, visare, speranță

sunt simple stări

sau sentimente complicate?

În tot acest amalgam

Doar chipul tău se conturează

într-un desen monocromatic

Ești clar și fără de cursur

Nu te  pot șterge

nici nu-mi doresc.

Totul e confuz

într-o ceață deasă

Nici nu mai știu

de ești real

sau o simplă fantasmă?

Te rătăcesc

în ale mele gânduri

Te caut

dar nu te găsesc.

Gândurile mă innundă

mă confundă

mă aruncă

Într-un vis cu ochii deschiși

Te -am găsit

Te văd

dar nu te pot atinge

Îți vorbesc

dar nu-mi răspunzi

Tu doar taci

și mă privești duios.

Ploaia

Ploaia îmi atinge părul

Ploaia îmi stropește chipul

Ploaia îmi astupă urechile

Ploaia îmi înnundă sufletul

Ploaia îmi udă  desenul

Ploaia îmi scaldă trupul

Ploaia îmi curăță spiritul

Ploaia îmi alungă tristețea

Ploaia îmi descoperă curcubeul

Ploaia îmi arată norii

Ploaia îmi șopțește adio

Ploaia îmi refuză tăcerea.

Imagine