vis…

Era o zi călduroasă de vară. Eram în tren spre mare. Aglomeraţie mare, oameni nerăbdători să ajungă la mare.Stăteam aşezată pe o banchetă, cu căştile în urechi ascultând dulcea vioară ce mă unge pe suflet de fiecare dată când o ascult şi citind o carte. Şi gândul îmi zbura la tine. Abea aşteptam să te văd, să-ţi văd acei ochi mari, ce mă pierd în ei de fiecare dată când îi văd, să-ţi  văd părul buclat, ce mereu îmi placea să-mi pierd mâinile în el, să-ţi văd zâmbetul acela jucăuş şi de copil ce mă face să uit de toată răutatea din lume,să-ţi văd buzele mari ce mi-au șoptit cele mai frumoase cuvinte ce le-am auzit vreodată. Abia așteptam să ajung și să te strâng în brațe….Drumul spre tine mi s-a părut infernal de lung. Însă a meritat așteptarea. La sosire mă aștepta cel ce atât de mult îmi lipsise.Vroiam să îți zic atât de multe lucruri, dar emoția revederii m-a făcut să tac și doar să te privesc… Mi-ai zâmbit și am simțit că împreună putem trece peste orice barieră, peste toată răutatea din jurul nostru….. îmbrățișarea ta caldă m-a facut să mă simt protejată…..

O senzație ciudată pe șira spinării…mă face să mă trezesc….a fost doar un vis….

De Ioana Publicat în vis

vise…

Daca as fi o floare as alege sa fiu:trandafir alb.
Daca as fi un fruct as alege sa fiu:grapefruit.
Daca as fi un sentiment as vrea sa fiu:fericire.
Daca as fi un animal as vrea sa fiu:pisica.
Daca as fi o pasare as vrea sa fiu:un pescarus.
Daca as fi o emotie as vrea sa fiu: ancorele emotionale(emotii ce apar atunci cand te gandesti la ceva).
Daca as fi o carte as vrea sa fiu: Dragoste si matematica – Sheila O`Flanagan.
Daca as fi o un miros as vrea sa fiu:mirosul proaspat de iarba taiata.
Daca as fi un lichid as vrea sa fiu:cafea .
Daca as fi bautura as vrea sa fiu:visinata.
Daca as fi un personaj de film as vrea sa fiu:Kat Stratford(din 10 Things I hate about you)
Daca as un moment al zilei as vrea sa fiu:dimineata.
Daca as fi o stare as vrea sa fiu:libertatea de a alege.
Daca as fi o poezie as vrea sa fiu:Avem timp-Octavian Paler.
Daca as fi cantec as vrea sa fiu:Under the same sun-Scorpions.
Daca as fi un anotimp as vrea sa fiu:toamna.
Daca as fi o culoare as vrea sa fiu:verde de menta.
Daca as fi un sunet as vrea sa fiu:picaturile de ploaie de pe pervaz.
Daca as fi o parte a corpului as vrea sa fiu:palma.
Daca as  fi o expresie a fetei as vrea sa fiu:ochi de pisica:3
Daca as fi un material as vrea sa fiu:matase.
Daca as fi un instrument muzical as vrea sa fiu:vioara
Daca as fi o luna as vrea sa fiu:septembrie.
Daca as fi un tip de vreme as vrea sa fiu:ploaia pe malul marii.
Daca as fi un cuvant as vrea sa fiu:PACE.
Daca as fi un numar as vrea sa fiu:7.
Daca as fi o piatra semipretioasa as vrea sa fiu:onix.
Daca as fi o haina as vrea sa fiu:o rochie alba.
Daca as fi o planeta as vrea sa fiu:Pamant.
Daca as fi o tara as vrea sa fiu:Norvegia.
Daca as fi un oras as vrea sa fiu:Brasov.
Daca as fi o zi a saptamanii as vrea sa fiu:sambata.
Daca as fi fost un obiect as vrea sa fiu:un ceas desteptator.
Daca as fi fost un organ as vrea sa fiu:inima.
Si nu in ultimul rand daca as vrea sa fiu un inger as vrea sa fiu:TATA.