Fericirea

Fericirea un cuvânt ușor de zis, toți râvnim la ea, dar puțini reușim să o și obținem.Când spunem fericire la ce oare ne gândim??Unii se gândesc la mașini de lux și femei ”dotate”, alții vor să aibă prieteni adevărați, dragoste, înțelegere, sănătate…Fiecare persoană are un răspuns diferit la această întrebare. Eu sunt de părere că fericirea este un concept mult mai amplu și mai greu de atins, decât pare. Majoritatea persoanelor au parte de o fericire înșelătoare, se declară fericiți, dar la interior sunt total invers, triști, deprimați. Niciodată nu vom știi ce se ascunde dincolo de mască decât dacă dovedim persoanei respective încrederea noastră , îi suntem alături în momente dificile și îi câștigăm dragostea și respectul, doar în acel caz persoana respectivă va da măștile jos. Avem toți măști pentru a ne proteja, pentru a ne apăra punctele slabe în fața persoanelor ce nu ne sunt demne de încredere. Uneori după ce o persoană ne câștigă încrederea ne dezamăgește profund și astfel ne îndepărtăm treptat și de ceilalți oameni, făcând o imensă greșeală, catalogând toate persoanele la fel. Dezamăgiți cu masca tot mai des folosită sau măștile mai bine zis, ne deschidem tot mai greu față de oameni, devenim tot mai singuri. Și toate astea se întâmplă până întâlnim aceea persoană care să ne facă să ne deschidem și care trebuie să-i oferim aceea șansă…dar uneori greșim…ne ferim exact de cine nu este cazul….greșim și învățăm după o astfel de greșeală că până la urmă a-ți arăta propriul eu nu te face mai slab, ci mai puternic. Viața și timpul ne învață mereu că masca trebuie scoasă….propriul eu cu calități și defecte trebuie arătat lumii așa cum este el. Pe mine asta mă duce cu gândul la adevărata fericire, a te  accepta pe tine însuți cu defecte și calități și să ne arăți celorlalți. Dincolo de masca ea este un om excepțional ce a trăit, a greșit, a învățat și învață că în viață niciodată nu știi suficient de mult cât ar trebui, mereu trebuie să înveți. Viața este ca un labirint misterios cu multe ulcușuri și coborâșuri, capcane , dar în care se gășește un apartament numit FERICIRE, unde noi vrem să ajungem….pentru fiecare apartamentul arată diferit este ”echipat” după dorințele , visele, speranțele noastre. Pentru a găsi apartamentul trebuie să învățăm să ne bazăm fericirea pe noi însune, dacă realizăm asta, suntem pe drumul cel bun….oameni vin și pleacă din viața noastră….e ca și cum viața este un copac….iar noi suntem mai multe frunze pe o cracă…suntem vecini…dar unele frunze mai cad  ajungând la pământ…noi , fiind vecini de cracă trebuie să trăim fără frunzele căzute, să știm că universul le-a adus lângă noi cu un scop precis, de a ne ajuta să evoluăm, să devenim frunze mai tari , dar care nu rămân mereu lângă noi. Iar noi trebuie să ne obișnuim cu asta, să acceptăm asta…Primul pas spre fericire este acceptarea acestui lucru…dacă facem acest pas….calea spre apartament va deveni mai ușoară, iar cheia ne va apărea când ne vom aștepta mai puțin.

Tu cât de departe crezi că ești de apartament???Sau locuiești deja în el???

Anunțuri

În căutarea perfecțiunii

Căutam perfecțiunea , gonim zi de zi prin viață după ea. Etichetăm oamenii care îi întâlnim ,uneori, fără a ajunge să îi cunoaștem.Ne vedem perfecți, fără defecte, avem doar calități și uităm să ne privim  în oglindă, uităm să ne curățăm spiritul murdar  de atâtea prejudecăți și ipocrizii…dar nu uităm să  curățăm fizic, ne demachem (fetele) sau să ne bărbierim (băieții).Avem grijă de fizic pentru că cu el ne afișăm zi de zi celorlalți, de cele mai multe ori după el suntem apreciați, dar sufletul ne rămâne murdar ascuns într-un colț al camerei și se aproprie vertiginos de moarte. Trist, da….dar adevărat. Ne construim pedestale, ne urcăm pe ele și îi privim pe ceilalți de sus, uitând uneori că nu suntem cu nimic mai buni decât ceilalți.Ne afișăm în public cu cea mai frumoasă mașină/telefon /laptop/orice bun material, dar uităm să ne apreciem și să ne afișăm cu lucrurile bune din viața noastră/fapte/sentimente curate. Avem relații  superficiale doar ca să treacă timpul, să ne afișăm cu ultima ”bucată”/”bombonel” la modă prin cluburi de fițe și uităm să apreciem persoanele care au un suflet nobil, dar care poate fizic nu sunt atât de ”bomboane” ca  primii….suntem superficiali, dar nu recunoaștem asta….deci suntem în plus și ipocriți.Sau dacă ne-am trezit la realitate și încercăm să ne curățăm acum sufletul, am fost cândva așa. …eu, tu, ea, vecina de la etajul trei, colega/colegul de facultate/muncă/cămin. Și dacă nu recunoaștem asta suntem ipocriți.

Purtăm măști de nepăsare și zâmbim ușor, ne ascundem slăbiciunile, vrând să părem perfecți în ochii celorlalți, suntem ca piesele de domino, cădem în acest păcat al minciunii unul câte unul. Și  poate că cineva citind aceste gânduri ale mele o să gândească că mă consider un om mai bun decât ceilalți…nu, în nici un caz și eu comit aceste păcate frecvent, dar de ceva vreme încerc să mă trezesc și să le fac din cei în ce mai puțin. M-am săturat de lumea gri în care trăiesc, mi-e dor de o lume colorată ….vreau să schimb ceva, vreau să devin un om mai bun…am dorința asta, vreau să nu mai judec o carte după copertă….renunț tot mai des la măști, îmi arăt tot mai des slăbiuciunile și îmi accept imperfecțiunile….sper că și tu cel/cea care citește asta faci .  Eu sunt în căutarea imperfecțiunii …tu ce cauți…un măr frumos la suprafață, dar putrezit în interior sau un măr lovit la suprafață,dar cu un gust dulce acrișor și sănătos la interior??? Dacă este ceva în jurul tău ce nu -ți convine..nu ți se potrivește…schimbă asta…schimbarea vine din tine..cu pași mărunți și preciși.

Vă doresc o imperfecțiune plăcută și cu dorința de a -și arăta imprecizia zi de zi !

Cuvinte și versuri

Sentimente sincere scrise pe hârtie

Frumos parfumată și fără pată

Cuvinte atent selecționate

Cu rolul de a exprima acuratețea

Iubirii trecute prin multe

Cerneală roșie frumos aleasă

Ca sângele ce inima pompează

Scrisoarea este apoi frumos împăturită

Și în sertar închisă

Peste ani va fi găsită

De un străin  sau rudă curioasă

Ce va citi mirat cuvintele

Ce i se par compoase și complicate

Pentru că azi iubirea-i sentiment sf

Pe care puțini îl întâlnesc.

Toate astea sunt cuvinte și versuri

Ce exprimă cruda realitate.

Oameni mascați

Purtăm măști de nepăsare 

Zâmbim ușor cu constatare

Ne mințim cu nerușinare

Când de fapt sufletul ne este distrus

Ne ascundem într-o labirint tăios

Plin de neîncredere și trădare

Distrugem speranțe și vise uluitoare

Zâmbim când sufletul ne plânge

Așteptăm timizi o schimbare

Dar tot ce primim e stagnare

Uităm să luptăm pentru noi

Fricile ne sunt distrugătoare

Acțiunile  și vorbele ne sunt fatale

Spiritul uman tot mai des ne moare.

La o nouă viață visăm

Dar pentru ea uităm

Cu perseverență să luptăm

Să fim darnici,calzi și  altruiști

 Unii cu alții trebuie să învățăm

De simplitate trebuie să ne bucurăm

Și să încetăm să ne mai complicăm!

Beznă

În beznă, praf și confuz

Iubirea noastră se gășește acum

Au murit speranțele una câte una.

Visele s-au sfărmat

Amintirile s-au comprimat

Într-un album pătat

De minciuni și promisiuni deșarte.

Cuvintele au devenit tăceri sacade

În jurul meu e epidemie de despărțiri.

Sufletul mi-e-n copacul uscat

Fructele au căzut

Frumoase la exterior

Putrede la interior.

Am dreptul la tăcere

La măști de bucurie

Socoteală să-ți dau

Nu meriți tu o știi.

E noapte  și implicit întuneric

Să te văd e  practic imposibil

Să mă vezi nu cred că-ți dorești.

Nu știu ce să mai cred

Nu știu nici ce mai simt

Pun versuri fără sens

Pe foaia din birou.

Somnul nu mi-e prieten

Cafeaua mi-e dușman

Puterile-mi consumă

Să  râd aș vrea să pot

Dar sufletul-mi țipă dezamăgire.

Citesc o carte

De fapt o răsfoiesc

De văd prin pagini

Ești o nălucă insistentă

Apari, apoi dispari

Faci tot ceea ce-ți dorești.

Tăcerea ta acută

Telefonul fără apeluri pierdute

Mă lasă confuză

Revin la început de stare

E beznă.

 

 

 

 

Fantoma enigmatică

Aruncată în prăpastia uitării

A îndoielilor și a păcatelor

Chinuită de drumul urcării

Găsește puterea speranțelor

Se ridică pe treptele covărșitoare

Suspină și ascultă tăcerea

Din ochii lui negri adânci

Cuvintele nu sunt folosite

Microexpresiile sunt suficiente

El brațul i-l dă spre evadare

Ea îl apucă cu mirare

Amândoi plutesc in derivă

Spre o țărm îndepărtat

Nesiguranța –i înconjoară

Dar împreună dorm liniștiți

Soarele puternic de dimineață

Le trezește trupul adormit

Le dă siguranța zilei de azi

Azi e acum sau a fost ieri

Se întreabă cei doi curioși

Răspunsul neștiindu-l nicicum

Barca visurilor îi aduce la mal

Un ceas se aude ticăind

A cafea proaspătă  miroase

Ea se ridică din cearceaful pufos

Iar între vis și realitate se află

El e aici prezent continuu

O fantomă enigmatică

Ce niciodată nu o lasă!

Subconștient demascat

Te-am visat și m-a frapat

Simplul gând că poate nu te-am uitat

Singură m-am mințit

Am căutat și n-am găsit

Fericirea-n doi ce mi-a lipsit

După mult timp am realizat

Tu ești sufletul meu pereche capsat.

Tu de mână ținându-mă

Tu mereu alintându-mă

Tu iubire declarându-mi

Tu poezii scriindu-mi

Tu sonate cântându-mi

Tu buzele atingându-mi

Tu trupul dezmierdându-mi

Mi-e dor de ochii tăi negri privindu-mă

De vocea ta, cuvinte șoptindu-mi.

Îmi ești în suflet imprimat

Mai mult decât un simplu tatuaj

Obrajii încă- mi roșesc

Atunci când numele ți-l pomenesc

Trupul îmi tremură constant

Când pe stradă ne ciocnim accidental

Gândurile-mi zboară spre tine

Încă ești o parte de mine!

Prima iubire tu ai fost

Tu m-ai învățat să iubesc

În suflet să privesc

Din toată inima să zâmbesc

Și tot tu m-ai rănit

Devenind doar un fost

Abea acum  am realizat

Că ești într-un subconștient mascat.

 

 

 

 

 

 

 

Călător

Pășesc firav, dar apăsat

Pe asfalturi uscate

Trec prin prezent continuu

Retrăiesc amintiri trecute

Visez la un viitor dulce

Comit greșeli și aprob păcate

Accept provocări palpitante

Sunt uneori cu capul în nori

 Dar palmele vieții mă trezesc la realitate

Mă îndrăgostesc profund

Câștig , dar  uneori și pierd

Am regrete și le depășesc.

Plâng, dar nu uit să și zâmbesc

Mă lovesc și mă ridic

Pierd trenuri cu persoane dragi

Câștig noi pasageri

Mă prefac că uit trădări

Dar doar le ascund

Îmi pun o mască de nepăsare

Zâmbesc timid și ușor

Îmi exprim  doar opinii personale

Sunt contrazisă și asupru judecată

De oameni cu idei preconcepute.

Peste toate trec și voi trece

Căci călător al vieții mă numesc.