Prezent continuu

Suflete pure de copii zglobii

Zâmbete sincere ușor afișate

Gânduri bune aflate

Sentimente nepătate

Buze moi contopite

Două mâine contopite

Îmbrățișări calde în prag de iarnă

Iubiri prezente și fluturi în stomac

Alcătuiesc noi amintiri capsate

Un viitor nou început

A mirosului proaspăt de zăpadă

Le simt, le trăiesc

Și pentru ele-ți mulțumesc.

snow-love

Poveste de toamnă(partea a II a)

De la plecarea lui, zilele trecură  cu o viteză de neconceput. Fiecare zi era pustie fără el. De dorul lui, ea stătea și privea pozele făcute împreună, rememorând fiecare clipă petrecută cu el. Dorul o măcina , dar avea consolarea momentelor trecute în doi și vocea lui caldă ce o auzea prin intermediul telefonului. Telefonul le era prieten, putând să se contacteze în fiecare zi prin intermediul lui. Vorbeau ore în șir  și totuși avea mereu ceva nou de povestit, de destăinuit. Cu fiecare convorbire își împărtășeau tot mai multe secrete , bucurii, trisțeți. Cu toate că îi despărțeau mii de kilometri ca distanță, sufletele lor se simțeau apropriate clipă de clipă. Dorința de a se revedea îi copleșea pe amândoi.

Era din nou toamnă. Trecuse un an de la scurta și intensa lor vedere. Aceea zi de septembrie o găsi întinsă în pat cu un zâmbet melancolic , retrăind în minte fiecare moment în doi. Îi trimise un mesaj cu gândurile ei. El îi răspunse cu același gânduri bune așa cum o făcea întotdeauna. Despărțiti de o distanță lumească, cei doi se gândeau unul la altul. Dacă gândul lor ar fi putut călători , cei doi ar fi fost împreună… dar realitatea tristă le împiedica împlinirea dorinței enorme de a se putea uni. Totuși amândoi nu încetau să își exprime sentimentele în cuvinte. Zilele trecură fără  ca nimic să se schimbe în viețile lor.

A venit iarna, odată cu ea și sărbătorile de iarnă. Fiecare stătea cu familia, cu prietenii, dar nu erau împliniți. Colindătorii băteau la ușa lor, bradul era împodobit, totul în jur era de sărbatoare…Ea stătea la geamul casei ei, sperând să îl zărească. El o vedea în fiecare chip luminos ce îl întâlnea pe stradă. Ea se plimba singură prin parc și vedea tineri îndrăgostiți, făcând îngeri în zăpadă. Suspina la gândul că și ei doi ar fi putut să facă asta.

Zilele nemilioase s-au scurs. Iarna se afla pe sfârșite. Era sfârșit de februarie, mai exact era ziua când ea împlinea 21 de ani . Pentru ea era o zi oarecare alta , nu simțea nici o bucurie. Stătea tolănită în pat, fără chef de a sărbători și fără a dori să vadă pe cineva. Îl vroia doar pe el.  Asculta muzică la căști, fiecare melodie amintindu-i de el.

Soneria apartamentului ei, se auzi. Își aminti pe loc de întâmplarea fericită din aceea zi de septembrie. Inima ei bătea puternic și cu speranța că dincolo de ușă va fi el. Dar… când a deschis  ușa  a fost  dezamăgită , văzând cu curier ce îi zâmbea și o ruga se semneze pentru primirea unui colet. Îi dădu o mică atenție curierului , după care îi trânti ușa în nas, nervoasă fără un motiv anume. De fapt avea unul, dezamăgirea că în locul curierului nu era el.

Luă pachetul  și brusc chipul i se lumină, văzând la destinatar numelui lui. Deschise rapid cutia cu o bucurie de copil. Înăuntru găsi o  inimă din cristal, o fotografie înrămată alb negru cu ei doi   și un bilet de la el. Citi biletul, iar lacrimile ei începură să  curgă  fără oprire vreme de un ceas, poate chiar două.

După ce lacrimile încetară să mai curgă îl sună să îi mulțumească pentru minunatul lui gest. După ore în șir de vorbit, se lăsă întunericul, trecând astfel și ziua ei de naștere. Adormi cu el în gând și cu speranța  că într-o bună zi acei mii de kilometri ce îi despart vor dispărea…