Întrebări

Zilele astea mi-am pus întrebări…pe care probabil toți ni le punem la un moment dat în viață…sau care ar fi bine să ni le punem.:

1.Ce te face cu adevărat fericit?

2.În momentul de față te simți cu adevărat fericit sau porți doar o mască în fața sociețății sau chiar în fața propriei persoane?

3. Ce ai schimba pentru a fi fericit cu adevărat?

4.Regreți vreo decizie luată sau ești mândră că fiecare decizie luată te-a făcut persoana minunată ce ești acum?

5. Îți e dor de cineva dar nu ai curajul să îi spui?

6. Te simți înconjurat de persoane nepotrivite ție?

7. Câți prieteni adevărați ai?

8. Crezi că există dragoste adevărată….dacă da….ești sigur că relația actuală te face să te simți împlinit?

9. Spui suficient de des ceea ce gândești persoanelor dragi?

10. Ai curaj să te deschizi  într-o proporție foarte mare față de cineva?

11. Trăiești în prezent sau în trecut?

12. Ești capabil să accepți că o experiență nu tocmai fericită de viață te poate învăța ceva bun pentru viitorul tău?

13. Vezi partea plină a paharului sau cea goală?

14. Ai suficient de multă încredere în tine și în deciziile tale?

15. Te-ai obișnuit să fii mediocru sau vrei să avansezi în fiecare puțin câte puțin?

16. Etichetezi o persoană fără să aștepți să o cunoști cu adevărat?

17. Te gândești mai mult la viitor și uiți să savurezi clipa prezentului?

18. Te simți dezamăgit de oameni?

19. Spui suficient de des un sincer ”iartă-mă” atunci când greșești?

20. Îți accorzi suficient de timp zilnic pentru a te descoperi pe tine insuți??

Questions and Answers signpost

Anunțuri

Poveste de toamnă(Partea a III a)

Zilele se curgeau rapid. Din când în când ea poposea în gară, retrăind emoția acelor ultime clipe cu el. În adâncul sufletului , spera ca din el să coboare din vreun tren poposit cu intârziere. În momentele de lucidatate, de trezire, dându-si seama de aceste false speranțe se simțea patetică. Dar totuși prin minte continua să îi circule ideea….cum ar fi dacă?….

Dar cum timpul se scurgea cu repeziune și el începea să îi dea semne tot mai rar,ajungând în cele din urmă să se depărteze unul de altul. Motivele erau clare: au crescut, s-au maturizat, fiecare a mers mai departe, încetând să mai spere.Au devenit practic doi străini…tousși ea când ajungea în gara unde îl lăsase simțea un junghi în inimă.

Viața și-a urmat cursul firesc. Au trecut 4 ani de la aceea zi de septembrie, 2 ani de când nu și-au vorbit. El și ea erau fericiți, fiecare în modul lui, fiecare însoțit pe drumul vieții de alte suflete.

Septembrie anunță sosirea toamnei. Anotimpul ei preferat. Perioada din an în care adoră să alerge prin ploaie, iubește modul în care vântul îi atinge suav părul. De 2 ani, ea și-a format o tradiție, un ritual sau mai bine zis un obicei de a lua primul tren spre mare.În fiecare an ziua este aceeași…. 8 septembrie.

Sosind aceea zi, ea își pregătește bagajele: haine, cărți, camera foto, mp3, căști și cafea. Pornește spre destinația ea preferată: marea, mai exact Vama Veche.

Ascultă muzică și se pune să lectureze cu aceeași plăcere ca de fiecare dată.Drumul până la destinație , deși a durat șapte ore, i se păruse fulgerător de repede.

Ajunsă la destinație pornește la o plimbare pe plajă. Sunetul scos de valuri o fac să zâmbească. Vântul ce îi adie prin păr îi dă o imensă stare de liniște și pace.Exact de ce avea nevoie să se regăsească. Merge o vreme privind plaja pustie, pescărușii și soarele ce strălucea pe cer. Își aminti motivul pentru care iubește marea toamna:liniștea ce o găsea departe de aglomerația orașelor. Își scoase aparatul de fotografiat și mortaliză tot ceea ce o înconjura. Momentul acesta merita mortalizat ca o dulce amintire. Auzind telefonul, ce insista, îl luă și îl aruncă în mare. Acum era liberă, să facă ceea ce își dorește, fără a fi deranjată.

Mergând senină și zâmbereață auzi o voce din spatele ei ce îi striga numele. La auzirea vocii încremeni….ar fi recunoscut aceea voce oricând…era vocea lui. Ezită să se întoarcă crezând că e doar o iluzie. Își spuse în gând că este imposibil, că este un moment de pură nebunie. Dar vocea îi strigă din nou numele.

Se întoarce spre persoana din spatele ei, începuse să tremure și rămase fără glas când îl văzu, același chip senin, același zâmbet pur, același păr rebel, aceași ochi verzi, același buze mari, aceeași gropiță în obraji.Neschimbat, de parcă cei 4 ani nu trecuseră peste el. Picioarele i s-au înmuiat. Nu știa cum să reacționeze. El veni spre ea, o luă în brațe spunându-i când de mult i-a simțit lipsa și când se bucură de fericita concidență de a o întâlni din nou.

Ea crezu în spusele lui, cu aceeași inocență de copil ca în urmă cu 4 ani. Ca și cum timpul de tăcere și înstrăinare dintre ei fost șters, se luară de mână și porniră împreună pe plajă. Conversația dintre ei curgea cu aceeși naturalețe ca în trecut. Se priveau la fel cu inocență, inimile lor băteau cu aceeași intensitate., trupurile lor tremurau la fel de emoție. Sufletele lor se simțeau completate reciproc, legătura lor era la fel de puternică. Buzele lor se întâlneau cu acceși căldură. Iubirea dintre ei era mai vie ca niciodată. Trupurile lor se uniră cu o dorință la fel de mare ca și în trecut, formând un tot unitar.

Nimic nu mai conta decât ei doi, universul îi uni, le dădea părticica ce mult le lipsise. Inimile lor erau din nou pline de speranțe și dornice în lupta învingerii tuturor barierelor. Cuvintele erau de prisos pentru a spune asta, schimbul de priviri spunea totul. Adormiră îmbrățișați și fericiți.

A doua zi se treziră amândoi cu zâmbetul pe buze. Plini de speranțe și hotorâți în lupta pentru iubirea lor, au vorbit despre viitor. Era timpul să lupte, să nu mai lase distanța  și timpul să îi despartă.Acum erau pregătiți să înfrunte lumea și să depășească orice barieră.

Sfârșit.

Cineva zicea că iubirea nu învinge orice, nu înseamnă că avea dreptate , înseamnă că nu a luptat pentru a ieși învingător!

Revenirea la viaţă

                      După câteva luni în care am părăsit acest blog, mica bucată din sufletul meu.Azi m-am hotărât sa revin la el.În perioada aceasta de tăcere am avut timp să reflectez asupra multor lucruri din viaţa mea. Am învăţat să mă apreciez mai mult şi să mă pun pe primul loc pe mine… să nu mă mai las rănită de persoane „binevoitoare”….am învăţat că persoana pe care mă pot baza 100% sunt doar eu…că trebuie să îmi trăiesc viaţa după bunul meu plac şi după dorinţele mele,iar cei care au ceva de comentat să îi tratez cu nepăsare,uneorii devenind chiar „maliţioasă”(după cum ar spune unii). Am realizat că existau prin jurul meu persoane care nu ştiau să mă caute decât pentru propriul lor beneficiu şi m-am îndepărtat treptat de ei sau folosind acelaşi „tratament prietenesc”….Am regăsit în jurul meu şi persoane care merită toată atenţia mea şi pentru asta le mulţumesc că au fost mereu lângă mine dovedindu-mi  prietenia lor, ascultându-mă şi sfătuindu-mă  cu o vorba bună în momentele când aveam ceea mai mare nevoie, căutându-mă din simplu motiv că le pasă fără interese ascunse. Vă multumesc încă odată că existaţi şi mă bucur nespus că am avut ocazia să vă întâlnesc. Datorită vouă am învăţat să zâmbesc cu adevărat şi să văd în mine că merit mai mult decât credeam înainte. Mă simt ca pasărea phoenix, renăscută din propria cenuşă.

Acum zâmbesc cum nu am mai zâmbit de ani buni, apreciez fiecare moment din viaţa mea şi mă apreciez tot mai mult cu fiecare zi.