Poveste de toamnă(Partea a III a)

Zilele se curgeau rapid. Din când în când ea poposea în gară, retrăind emoția acelor ultime clipe cu el. În adâncul sufletului , spera ca din el să coboare din vreun tren poposit cu intârziere. În momentele de lucidatate, de trezire, dându-si seama de aceste false speranțe se simțea patetică. Dar totuși prin minte continua să îi circule ideea….cum ar fi dacă?….

Dar cum timpul se scurgea cu repeziune și el începea să îi dea semne tot mai rar,ajungând în cele din urmă să se depărteze unul de altul. Motivele erau clare: au crescut, s-au maturizat, fiecare a mers mai departe, încetând să mai spere.Au devenit practic doi străini…tousși ea când ajungea în gara unde îl lăsase simțea un junghi în inimă.

Viața și-a urmat cursul firesc. Au trecut 4 ani de la aceea zi de septembrie, 2 ani de când nu și-au vorbit. El și ea erau fericiți, fiecare în modul lui, fiecare însoțit pe drumul vieții de alte suflete.

Septembrie anunță sosirea toamnei. Anotimpul ei preferat. Perioada din an în care adoră să alerge prin ploaie, iubește modul în care vântul îi atinge suav părul. De 2 ani, ea și-a format o tradiție, un ritual sau mai bine zis un obicei de a lua primul tren spre mare.În fiecare an ziua este aceeași…. 8 septembrie.

Sosind aceea zi, ea își pregătește bagajele: haine, cărți, camera foto, mp3, căști și cafea. Pornește spre destinația ea preferată: marea, mai exact Vama Veche.

Ascultă muzică și se pune să lectureze cu aceeași plăcere ca de fiecare dată.Drumul până la destinație , deși a durat șapte ore, i se păruse fulgerător de repede.

Ajunsă la destinație pornește la o plimbare pe plajă. Sunetul scos de valuri o fac să zâmbească. Vântul ce îi adie prin păr îi dă o imensă stare de liniște și pace.Exact de ce avea nevoie să se regăsească. Merge o vreme privind plaja pustie, pescărușii și soarele ce strălucea pe cer. Își aminti motivul pentru care iubește marea toamna:liniștea ce o găsea departe de aglomerația orașelor. Își scoase aparatul de fotografiat și mortaliză tot ceea ce o înconjura. Momentul acesta merita mortalizat ca o dulce amintire. Auzind telefonul, ce insista, îl luă și îl aruncă în mare. Acum era liberă, să facă ceea ce își dorește, fără a fi deranjată.

Mergând senină și zâmbereață auzi o voce din spatele ei ce îi striga numele. La auzirea vocii încremeni….ar fi recunoscut aceea voce oricând…era vocea lui. Ezită să se întoarcă crezând că e doar o iluzie. Își spuse în gând că este imposibil, că este un moment de pură nebunie. Dar vocea îi strigă din nou numele.

Se întoarce spre persoana din spatele ei, începuse să tremure și rămase fără glas când îl văzu, același chip senin, același zâmbet pur, același păr rebel, aceași ochi verzi, același buze mari, aceeași gropiță în obraji.Neschimbat, de parcă cei 4 ani nu trecuseră peste el. Picioarele i s-au înmuiat. Nu știa cum să reacționeze. El veni spre ea, o luă în brațe spunându-i când de mult i-a simțit lipsa și când se bucură de fericita concidență de a o întâlni din nou.

Ea crezu în spusele lui, cu aceeași inocență de copil ca în urmă cu 4 ani. Ca și cum timpul de tăcere și înstrăinare dintre ei fost șters, se luară de mână și porniră împreună pe plajă. Conversația dintre ei curgea cu aceeși naturalețe ca în trecut. Se priveau la fel cu inocență, inimile lor băteau cu aceeași intensitate., trupurile lor tremurau la fel de emoție. Sufletele lor se simțeau completate reciproc, legătura lor era la fel de puternică. Buzele lor se întâlneau cu acceși căldură. Iubirea dintre ei era mai vie ca niciodată. Trupurile lor se uniră cu o dorință la fel de mare ca și în trecut, formând un tot unitar.

Nimic nu mai conta decât ei doi, universul îi uni, le dădea părticica ce mult le lipsise. Inimile lor erau din nou pline de speranțe și dornice în lupta învingerii tuturor barierelor. Cuvintele erau de prisos pentru a spune asta, schimbul de priviri spunea totul. Adormiră îmbrățișați și fericiți.

A doua zi se treziră amândoi cu zâmbetul pe buze. Plini de speranțe și hotorâți în lupta pentru iubirea lor, au vorbit despre viitor. Era timpul să lupte, să nu mai lase distanța  și timpul să îi despartă.Acum erau pregătiți să înfrunte lumea și să depășească orice barieră.

Sfârșit.

Cineva zicea că iubirea nu învinge orice, nu înseamnă că avea dreptate , înseamnă că nu a luptat pentru a ieși învingător!

Poveste de toamnă(partea a II a)

De la plecarea lui, zilele trecură  cu o viteză de neconceput. Fiecare zi era pustie fără el. De dorul lui, ea stătea și privea pozele făcute împreună, rememorând fiecare clipă petrecută cu el. Dorul o măcina , dar avea consolarea momentelor trecute în doi și vocea lui caldă ce o auzea prin intermediul telefonului. Telefonul le era prieten, putând să se contacteze în fiecare zi prin intermediul lui. Vorbeau ore în șir  și totuși avea mereu ceva nou de povestit, de destăinuit. Cu fiecare convorbire își împărtășeau tot mai multe secrete , bucurii, trisțeți. Cu toate că îi despărțeau mii de kilometri ca distanță, sufletele lor se simțeau apropriate clipă de clipă. Dorința de a se revedea îi copleșea pe amândoi.

Era din nou toamnă. Trecuse un an de la scurta și intensa lor vedere. Aceea zi de septembrie o găsi întinsă în pat cu un zâmbet melancolic , retrăind în minte fiecare moment în doi. Îi trimise un mesaj cu gândurile ei. El îi răspunse cu același gânduri bune așa cum o făcea întotdeauna. Despărțiti de o distanță lumească, cei doi se gândeau unul la altul. Dacă gândul lor ar fi putut călători , cei doi ar fi fost împreună… dar realitatea tristă le împiedica împlinirea dorinței enorme de a se putea uni. Totuși amândoi nu încetau să își exprime sentimentele în cuvinte. Zilele trecură fără  ca nimic să se schimbe în viețile lor.

A venit iarna, odată cu ea și sărbătorile de iarnă. Fiecare stătea cu familia, cu prietenii, dar nu erau împliniți. Colindătorii băteau la ușa lor, bradul era împodobit, totul în jur era de sărbatoare…Ea stătea la geamul casei ei, sperând să îl zărească. El o vedea în fiecare chip luminos ce îl întâlnea pe stradă. Ea se plimba singură prin parc și vedea tineri îndrăgostiți, făcând îngeri în zăpadă. Suspina la gândul că și ei doi ar fi putut să facă asta.

Zilele nemilioase s-au scurs. Iarna se afla pe sfârșite. Era sfârșit de februarie, mai exact era ziua când ea împlinea 21 de ani . Pentru ea era o zi oarecare alta , nu simțea nici o bucurie. Stătea tolănită în pat, fără chef de a sărbători și fără a dori să vadă pe cineva. Îl vroia doar pe el.  Asculta muzică la căști, fiecare melodie amintindu-i de el.

Soneria apartamentului ei, se auzi. Își aminti pe loc de întâmplarea fericită din aceea zi de septembrie. Inima ei bătea puternic și cu speranța că dincolo de ușă va fi el. Dar… când a deschis  ușa  a fost  dezamăgită , văzând cu curier ce îi zâmbea și o ruga se semneze pentru primirea unui colet. Îi dădu o mică atenție curierului , după care îi trânti ușa în nas, nervoasă fără un motiv anume. De fapt avea unul, dezamăgirea că în locul curierului nu era el.

Luă pachetul  și brusc chipul i se lumină, văzând la destinatar numelui lui. Deschise rapid cutia cu o bucurie de copil. Înăuntru găsi o  inimă din cristal, o fotografie înrămată alb negru cu ei doi   și un bilet de la el. Citi biletul, iar lacrimile ei începură să  curgă  fără oprire vreme de un ceas, poate chiar două.

După ce lacrimile încetară să mai curgă îl sună să îi mulțumească pentru minunatul lui gest. După ore în șir de vorbit, se lăsă întunericul, trecând astfel și ziua ei de naștere. Adormi cu el în gând și cu speranța  că într-o bună zi acei mii de kilometri ce îi despart vor dispărea…

Poveste de toamnă(partea I)

E toamnă. Trupul ei tremura de emoție. Mesajul de la el ” vreau să te văd” a avut efectul ăsta asupra ei. Tremură și se panichează la gândul vederii lui…oare ce să-i spună când îl va întâlni??Numai gândul o lăsa fără cuvinte… cum ar fi fost capabilă să -i vorbescă? El oare cum va reacționa când o va vedea???

În timp ce gândurile ei întortocheate tot i se invârteau în cap, aude telefonul. Sare în sus de bucurie ca un copil când citește cuvintele dulci ce i le-a adresat. Se gândește rapid ce să-i răspundă. Dar auzul sonerii de la ușa micului apartament o împiedică. Se duce rapid să deschidă și rămâne în stare de șoc când îl văd zâmbindu-i jucăuș, cum doar el știa să o faci. Își revine când îl aude spunându-i ”bună”, îl luă în brațe și îi zâmbi.

Îl poftește în micul ei apartament. Cei doi stau o vreme și doar se privesc fix în ochi. Sunt niște momente de o intensitate maximă dintre ei. Trupurile lor tremurau din toate încheieturile. Sărutul lui îi face inima ei să-i bată din ce în ce mai puternic.Vibrează. Îi aude inima cum bate, lipită de trupul ei.

Își dezgolesc ușor trupurile pătrunse de dorință și se aruncăm într-o mare de pasiune. Trupurile lor rostesc un puternic sentiment de iubire și pasiune. Își contopesc odată cu trupurile, sufletele, visele, speranțele . Sfârșesc prin a adormi îmbrățișați. Din când în când, ea deschide ochii și îl privește dormind.

Dimineața o trezesc palmele lui ce îi ating suav părul. Își zâmbesc și pornesc amândoi spre o nouă zi plină de bucurie și împliniri.

Restul zilei și-l petrec împărțind bucurii, mici secrete, planuri de viitor, privindu-se în ochii îndelung, unindu-și buzele pline de pasiune și zâmbindu-și reciproc din toată inima.

Dar orele trec , timpul este necruțător și momentul plecării lui se aproprie. Ea îl însoțeste la gară și profită din plin de ultimele clipe în doi. Clipa plecării lui a sosit . Îi dă un ultim sărut , ce o face să spere la o nouă revedere în doi.

El urcă în tren. Se privesc unul pe altul până când trenul pornește și se depărtează. Ea rămâne o vreme înțepenită pe peron , gândindu-se la clipele frumoase abea trecute , zâmbind. Au fost cele mai frumoase momente din viața ei de până acum.

Pornește în drum spre casă cu gândul la el. Aude din nou telefon și citește mesajul ”te iubesc” primit de la el. Zâmbește din nou.