Gânduri colorate

Zâmbete fermecate
Fețe imaculate
Iubiri impregnate
Suflete călătoare
Universuri paralele
Destinații mirifice
Cântece ritmate
Cuvinte rostite
Povești tandre
Momente unicate
Jocuri copilăroase
Cărți grăitoare
Aici și acum
Definesc gânduri colorate.

Despre minciuni, răutăți și oameni în general

De ceva vreme, am în minte idei pentru a posta ceva pe tema asta, dar nu am avut timp să-mi aștern gândurile concretizate aici.

Despre minciuni….da minciunile acelea gogonate pe care le auzim tot mai des de la cunoscuții noștri, ce au pretenția să se numească prieteni(unii din ei), dar acelea pe care și noi le rostim la rândul nostru. De ce le folosim??La ce ne ajută??Pe unii îi ajută să manipuleze oamenii din jurul, să facă rău din invidie sau pur și simplu din lipsă de ocupație (malițioșii)…pe alții să fugă de adevăr….Aud minciuni tot mai des, atât de des încât mă întreb cât la sută din ce aud este adevărat….cred că undeva la 5 la sută…și accept asta, adică cu toții mințim…dar totuși anumite persoane depășesc limita….este rezonabil să folosești mici minciunele în anumite situații….dar să-ți construiești o viață bazată pe minciuni, să minți pe fașă cu nerușinare nu suport…când aud asemenea minciuni simt că-mi este insultată inteligența…și asta nu tolerez. Și încep să mă retrag ușor ușor de astfel de persoane….Mă surprinde la ei întrebarea ”dar ce ai pățit de nu ai dat nici un semn de viață??”. Răspunsul este de obicei ”nimic, doar am avut lucruri mai importante de făcut”…și aici apare drăcușorul din mine care dansează…expresia lor facială este de neuitat, ”poker face”…și mă abțin cu greu să râd. După un moment ca ăsta….scap de persoana respectivă fără să depun un efort prea mare…captează în sfârșit mesajul și dispare , spre bucuria mea. Și da sunt privită ca o persoană răutăcioasă, dar nu-mi pasă. Mă simt bine cu mine însumi și îmi zic în gând ”cui îi pasă?”.

Despre răutățile fără sens….constat cu stupoare de ceva ani (cam mulți) că oameni simt satisfacție făcând rău celorlalți din jur din motive care de care mai stupide….de exemplu, dacă o persoană este diferită de ceilalți, iese din tipare…este privită de cele mai multe orica fiind o persoană ciudată și aspru criticată.Din ce motiv??Pur și simplu că gândește și se exprimă diferit față de ”normalitate”…adică marea majoritatea oamenilor….dar ce este normalul?…poate fi definit??sau nu??După umila mea părere, normalul este ceea ce consider eu normal, nu întreaga societate, normalul este gândul meu sincer și principiile mele dobândite de-a cursul experiențelor de viață…nu consider că trebuie să mă conformez tiparelor….Oamenii au tendința de a numi ciudat, ceea ce este diferit, îi sperie….pur și simplu necunoscutul.Și de la acest lucru apar răutățile…asta este rădăcina lor.Suntem superficiali și știm asta, dar nu recunoaștem toți…judecăm o carte după copertă, răbdare să o citim avem puțini dintre ei….de ascultat și mai puțini dintre ei. Apreciez enorm persoanele care știu să asculte cu adevărat alte persoane….care nu se consideră centrul universului. Toți suntem egali…sau așa ar trebui să fim priviți….dar nu…nu acceptăm asta…ne considerăm superiori….criticăm…uităm că și noi am comis aceleași greșeli, în loc de un sfat o vorbă bună…suntem violenți verbal și judecăm aspru de parcă noi nu am fi greșit niciodată. Și da și eu am tendința de a judeca uneori oamenii după copertă…și îmi vine să îmi dau două palme când realizez cât de mult greșesc…încerc să schimb asta la mine enorm de mult, uneori reușesc, alteori nu.Și când o dau în bară port lupte interne cu mine….Trecând peste asta…mi-aș dori să conștientizăm tot mai mulți din noi că greșim fiind răutăcioși unii cu alții și că nu asta e calea cea bună. Aș vrea să văd o lume mai bună…încă sper la asta…încă nu mi-am pierdut de tot părticica de suflet de copil(și nici nu-mi doresc acest lucru) care speră la o viață în culori pastelate…nu tonuri de gri.

Și de fiecare dată când întâlnesc/ajung să cunosc persoane blânde, pure, bune la suflet/calde speranța mea crește. Deci da e posibil să schimbăm lumea….fiecare cu puțin…cumulat o putem schimba mult în bine…Sufletul meu zâmbește , chipul meu luminează la întâlnirea oamenilor cu un suflet nobil și mă face să mi-i doresc în viața mea mult timp de acum încolo, dacă ar fi posibil pentru totdeauna….Și pentru asta le mulțumesc și le transmit toate gândurile mele bune zi de zi.Vă mulțumesc că existați și că mă faceți să devin un om tot mai bun…să îmi curăț sufletul pătat de păcate puțin câte puțin în fiecare zi.  Cât despre restul….le doresc….numai de bine și sper să se trezească cândva!

Fiecare e liber să aleagă calea între bine și rău…între rai și iad.

P.s.-Drumul spre iad pe pavad uneori cu ”bune” intenții!

…și scuze pentru eventualele greșeli gramaticale(este 2:30 dimineața)

Gânduri la 3 dimineața.

Plouă chinuit.Degetele îmi tremură, mă chinui să țin un pix în mână și o foaie.Vreau să scriu cuvinte să îmi eliberez sufletul încărcat de sentimente clare, dar în același timp confuze.Sunt neclară în exprimare, așez cuvinte, apoi le tai…să duc o frază la sfârșit îmi este greu.Privirea îmi zboară spre picăturile de apă lipite de geamul camerei mele….Îmi vin în minte amintiri…zâmbesc, dar în același timp îți duc dorul.Mi-e dor de chipul tău senin în prag de dimineață, de îmbrățișările tale înainte de culcare, de ochii tăi mari, blânzi căprui, de părul tău aproape cărunt , dar creț și încă pufos, mi-e dor discuțiile noastre nocturne ce țineau cu orele, mi-e dor de bluesurile dansate împreună…mi-e dor de fiecare moment petrecut împreună.Mi-e dor…zâmbesc,dar sunt totuși tristă, nu mai ești aici fizic, dar te simt mereu aproape…zi de zi, noapte de noapte.Ești îngerul ce mereu mă veghează…Lacrimi îmi cad pe obraz, oftez….ascult dulcele cântec ce de tine îmi amintește mereu:

Ești viu în sufletul meu în fiecare zi, ceas de ceas, clipă de clipă!Ai fost cel mai bun prieten pentru mine, tată, sfătuitor, persoana mea de bază în toți anii în care am avut norocul să te am aproape(16 ani doar atât din păcate)

Te iubesc și te voi iubi mereu, tată!

 

„Nu exista prietenie sau dragoste mai mare ca aceea a unui parinte pentru copilul sau.” – Henry Ward Beecher.

Mă gândesc ce norocoși sunt unele persoane care își au alături părinți , toate persoanele dragi.Unii dintre ei nu știu să aprecieze….alții au învățat să îi aprecieze prea târziu, când persoanele nu mai erau lângă ei. Latura noastră umană  prostească, de orgolii nemărginite nu ne lasă uneori să spunem celor pe care îi iubim ceea ce simțim pentru ei.Ar fi mai simplu dacă am renunța la orgolii, la măști de autoapărare, la așa zisa demnitate și să spunem celor care îi iubim ceea ce simțit…nu cred că ne doare gura dacă spunem un simplu ”te iubesc!” la momentul potrivit și cu sinceritate. Ne complicăm existența inutil cu reproșuri, cuvinte urâte adresate, când mult mai simplu ar fi să spunem ”iartă-mă!”, ”îmi pare rău!” sau ”hai să discutăm , să reparăm cu calm acest mic conflict”.Viața m-a învățat că cu orgoliul nu rezolvi nimic. Nu există iubire când există orgoliu! De aceea, spun foarte des persoanelor dragi ”te iubesc” ;”îmi ești drag” și le demonstrez în fiecare zi dragostea mea, cum pot eu mai bine!

În încheiere, un sfat pentru cititorii mei:

Ții la cineva…spune-i nu aștepta să vină la tine. Te deranjează ceva la o persoană, spune-i.Orice nelămurire/îndoială/lucru de zis ai spune-l!!!Nu lăsa orgoliu să împiedice comunicarea sentimentelor tale, nu lăsa să treacă timpul pentru că niciodată nu se știe cum persoanele dragi vor dispărea din jurul tău…spune la timpul potrivit pentru a nu avea regrete.

P.s.-Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli de exprimare.

Am o singură viață!

Am iubit și am iertat

Am greșit și am suferit

Am învățat și am uitat

Am învățat și  continui să învăț

Am râs și am plâns

Am vorbit mult și am tăcut

Am reproșat și am criticat

Am recunoscut greșelile și mi le-am reparat

Am spuse vorbe gândite pe moment și am regretat

Am avut  emoții covârșitoare și le-am depășit

Am fugit și m-am întors înapoi după

Am jignit și mi-am cerut scuze

Am ascultat și am dat sfaturi

Am fost ascultată și am primit sfaturi

Am spus ”te iubesc” și  am simțit

Am urât și am tratat cu indiferență

Am sărutat și am fost sărutată

Am făcut primul pas și nu mi-a părut rău

Am luat decizii bune și decizii rele

Am accordat încredere până la proba contrarie și încă accord

Am avut vise și încă am

Am luptat pentru ceea ce mi-am dorit și încă lupt

Am avut frici și le-am învins

Am avut complexe  și le-am depășit

Am evoluat și încă evoluez

Am trăit propria viață pe bunul plac și încă o fac!

Am o singură viață!

 

Gânduri așternute pe foaie

Cuvinte îmi vin în minte

întortocheate și fără coerență

Să le aștern acum pe foaie

îmi este foarte greu.

Mă străduiesc să le descifrez

Iluzie, visare, speranță

sunt simple stări

sau sentimente complicate?

În tot acest amalgam

Doar chipul tău se conturează

într-un desen monocromatic

Ești clar și fără de cursur

Nu te  pot șterge

nici nu-mi doresc.

Totul e confuz

într-o ceață deasă

Nici nu mai știu

de ești real

sau o simplă fantasmă?

Te rătăcesc

în ale mele gânduri

Te caut

dar nu te găsesc.

Gândurile mă innundă

mă confundă

mă aruncă

Într-un vis cu ochii deschiși

Te -am găsit

Te văd

dar nu te pot atinge

Îți vorbesc

dar nu-mi răspunzi

Tu doar taci

și mă privești duios.

Cuvinte (2)

Acum ceva timp am scris o postare despre cuvinte , în care îmi exprimam opinia despre rolu și impactul cuvintelor în viața noastră și a celor care ne înconjoară.

Ca o completare la acel post, ce l-am scris într-o notă  mai mult  sau mai puțin negativistă , m-am gândit la această ”continuare”:

Spuneam atunci că sper ca timpul să ne învețe și să mă învețe puterea cuvintelor. De atunci, au trecut câteva luni, în care am realizat cât de mult au contat pentru mine cuvintele ce mi-au fost rostite de-a lungul timpului. Am avut momente bune, dar și rele ca orice om. În ambele momente au existat persoane ale căror cuvinte să mă influențeze și să mă facă să îmi schimb comportamentul uneori în bine , alteori în rău. O  să spuneți că sunt o persoană influențabilă, dar oare câți din voi nu au acționat mânați de spusele auzite de ceilalți?? Câți dintre voi nu s-au simțit jigniți de auzirea anumitor expresii mai mult sau mai putin civilizate rostite de diverse persoane și nu au reacționat impulsiv, răspunzând cu acceași monedă??Sau alt exemplu câți din voi nu s-au simțit apreciați auzind cuvinte de laudă la adresa lor și au mulțumit persoanelor care l-au adresat??? Acționăm și ne lăsăm influențați de puterea cuvintelor fără să ne dăm seama uneori…..Cu toții avem momente în care cuvintele sunt singura forma de a ne exprima diverse sentimente pentru diferite persoane: pentru prieteni / iubiți/rude/cunoștințe aflate la distanță.

Cuvintele sunt arma noastră, cu care atingem oamenii. Și această armă ne poate uni sau depărta de anumite persoane, mult mai mult decât credem. Cuvintele calde, drăgăstoase,sincere ne aproprie și ne fac să dăruim/ să investim sentimente curate . Cuvintele reci, seci, jignitoare ne distanțează și ne fac să privim persoana cu dezgust, cu indiferență.

Experiențele de viață m-au învățat că folosirea cuvintelor cu tact , bun simț, chiar dacă ne spunem o părere care nu este întotdeauna bună ne poate ajuta  să ne spunem punctul de vedere, fără a-l face pe celălalt să se simtă încolțit. Astfel riscul de a intra într-un conflict și de a răni pe ceilalți este diminuat.

Uneori între două persoane care au atâtea să își spună se așterne o tăcere…și asta doar din cauză că nu știm să exprimăm în cuvinte ce avem de zis , fără a fi înțeleși greșit. Tăcerea asta ne poate face să ne imaginăm mii și mii de scenarii, mai mult sau mai puțin adevărate. Concluzia este că lipsa cuvintelor are și ea un efect asupra noastră. Pentru a nu exista momente de tăcere este mai bine să învățăm să comunicăm dorințele, speranțele, lipsurile, neputințele,  trăirile noastre, adică stările noastre suflețești. Unii din voi probabil consideră că a-ți exprima sincer și deschis sentimentele  ne dă o notă de  fragilitate  și probabil suntem  mai ușor de manevrat de către ceilalți. Acest lucru nu este adevărat cu condiția să ne expunem  gândurile, dar nu să ne  lăsăm ”călcat în picioare”, tradați cu derâdere. Consider că a ne  ascunde gândurile ne face mai fragili, pentru că la un moment dat acestea vor exploda arătându-te  niște persoane mult mai slabe .

A fi capabil să îți  exprimi în cuvinte vulnerabiltățile și să fii conștient de ele te face un om puternic!