Despre minciuni, răutăți și oameni în general

De ceva vreme, am în minte idei pentru a posta ceva pe tema asta, dar nu am avut timp să-mi aștern gândurile concretizate aici.

Despre minciuni….da minciunile acelea gogonate pe care le auzim tot mai des de la cunoscuții noștri, ce au pretenția să se numească prieteni(unii din ei), dar acelea pe care și noi le rostim la rândul nostru. De ce le folosim??La ce ne ajută??Pe unii îi ajută să manipuleze oamenii din jurul, să facă rău din invidie sau pur și simplu din lipsă de ocupație (malițioșii)…pe alții să fugă de adevăr….Aud minciuni tot mai des, atât de des încât mă întreb cât la sută din ce aud este adevărat….cred că undeva la 5 la sută…și accept asta, adică cu toții mințim…dar totuși anumite persoane depășesc limita….este rezonabil să folosești mici minciunele în anumite situații….dar să-ți construiești o viață bazată pe minciuni, să minți pe fașă cu nerușinare nu suport…când aud asemenea minciuni simt că-mi este insultată inteligența…și asta nu tolerez. Și încep să mă retrag ușor ușor de astfel de persoane….Mă surprinde la ei întrebarea ”dar ce ai pățit de nu ai dat nici un semn de viață??”. Răspunsul este de obicei ”nimic, doar am avut lucruri mai importante de făcut”…și aici apare drăcușorul din mine care dansează…expresia lor facială este de neuitat, ”poker face”…și mă abțin cu greu să râd. După un moment ca ăsta….scap de persoana respectivă fără să depun un efort prea mare…captează în sfârșit mesajul și dispare , spre bucuria mea. Și da sunt privită ca o persoană răutăcioasă, dar nu-mi pasă. Mă simt bine cu mine însumi și îmi zic în gând ”cui îi pasă?”.

Despre răutățile fără sens….constat cu stupoare de ceva ani (cam mulți) că oameni simt satisfacție făcând rău celorlalți din jur din motive care de care mai stupide….de exemplu, dacă o persoană este diferită de ceilalți, iese din tipare…este privită de cele mai multe orica fiind o persoană ciudată și aspru criticată.Din ce motiv??Pur și simplu că gândește și se exprimă diferit față de ”normalitate”…adică marea majoritatea oamenilor….dar ce este normalul?…poate fi definit??sau nu??După umila mea părere, normalul este ceea ce consider eu normal, nu întreaga societate, normalul este gândul meu sincer și principiile mele dobândite de-a cursul experiențelor de viață…nu consider că trebuie să mă conformez tiparelor….Oamenii au tendința de a numi ciudat, ceea ce este diferit, îi sperie….pur și simplu necunoscutul.Și de la acest lucru apar răutățile…asta este rădăcina lor.Suntem superficiali și știm asta, dar nu recunoaștem toți…judecăm o carte după copertă, răbdare să o citim avem puțini dintre ei….de ascultat și mai puțini dintre ei. Apreciez enorm persoanele care știu să asculte cu adevărat alte persoane….care nu se consideră centrul universului. Toți suntem egali…sau așa ar trebui să fim priviți….dar nu…nu acceptăm asta…ne considerăm superiori….criticăm…uităm că și noi am comis aceleași greșeli, în loc de un sfat o vorbă bună…suntem violenți verbal și judecăm aspru de parcă noi nu am fi greșit niciodată. Și da și eu am tendința de a judeca uneori oamenii după copertă…și îmi vine să îmi dau două palme când realizez cât de mult greșesc…încerc să schimb asta la mine enorm de mult, uneori reușesc, alteori nu.Și când o dau în bară port lupte interne cu mine….Trecând peste asta…mi-aș dori să conștientizăm tot mai mulți din noi că greșim fiind răutăcioși unii cu alții și că nu asta e calea cea bună. Aș vrea să văd o lume mai bună…încă sper la asta…încă nu mi-am pierdut de tot părticica de suflet de copil(și nici nu-mi doresc acest lucru) care speră la o viață în culori pastelate…nu tonuri de gri.

Și de fiecare dată când întâlnesc/ajung să cunosc persoane blânde, pure, bune la suflet/calde speranța mea crește. Deci da e posibil să schimbăm lumea….fiecare cu puțin…cumulat o putem schimba mult în bine…Sufletul meu zâmbește , chipul meu luminează la întâlnirea oamenilor cu un suflet nobil și mă face să mi-i doresc în viața mea mult timp de acum încolo, dacă ar fi posibil pentru totdeauna….Și pentru asta le mulțumesc și le transmit toate gândurile mele bune zi de zi.Vă mulțumesc că existați și că mă faceți să devin un om tot mai bun…să îmi curăț sufletul pătat de păcate puțin câte puțin în fiecare zi.  Cât despre restul….le doresc….numai de bine și sper să se trezească cândva!

Fiecare e liber să aleagă calea între bine și rău…între rai și iad.

P.s.-Drumul spre iad pe pavad uneori cu ”bune” intenții!

…și scuze pentru eventualele greșeli gramaticale(este 2:30 dimineața)heaven-and-hell

În căutarea perfecțiunii

Căutam perfecțiunea , gonim zi de zi prin viață după ea. Etichetăm oamenii care îi întâlnim ,uneori, fără a ajunge să îi cunoaștem.Ne vedem perfecți, fără defecte, avem doar calități și uităm să ne privim  în oglindă, uităm să ne curățăm spiritul murdar  de atâtea prejudecăți și ipocrizii…dar nu uităm să  curățăm fizic, ne demachem (fetele) sau să ne bărbierim (băieții).Avem grijă de fizic pentru că cu el ne afișăm zi de zi celorlalți, de cele mai multe ori după el suntem apreciați, dar sufletul ne rămâne murdar ascuns într-un colț al camerei și se aproprie vertiginos de moarte. Trist, da….dar adevărat. Ne construim pedestale, ne urcăm pe ele și îi privim pe ceilalți de sus, uitând uneori că nu suntem cu nimic mai buni decât ceilalți.Ne afișăm în public cu cea mai frumoasă mașină/telefon /laptop/orice bun material, dar uităm să ne apreciem și să ne afișăm cu lucrurile bune din viața noastră/fapte/sentimente curate. Avem relații  superficiale doar ca să treacă timpul, să ne afișăm cu ultima ”bucată”/”bombonel” la modă prin cluburi de fițe și uităm să apreciem persoanele care au un suflet nobil, dar care poate fizic nu sunt atât de ”bomboane” ca  primii….suntem superficiali, dar nu recunoaștem asta….deci suntem în plus și ipocriți.Sau dacă ne-am trezit la realitate și încercăm să ne curățăm acum sufletul, am fost cândva așa. …eu, tu, ea, vecina de la etajul trei, colega/colegul de facultate/muncă/cămin. Și dacă nu recunoaștem asta suntem ipocriți.

Purtăm măști de nepăsare și zâmbim ușor, ne ascundem slăbiciunile, vrând să părem perfecți în ochii celorlalți, suntem ca piesele de domino, cădem în acest păcat al minciunii unul câte unul. Și  poate că cineva citind aceste gânduri ale mele o să gândească că mă consider un om mai bun decât ceilalți…nu, în nici un caz și eu comit aceste păcate frecvent, dar de ceva vreme încerc să mă trezesc și să le fac din cei în ce mai puțin. M-am săturat de lumea gri în care trăiesc, mi-e dor de o lume colorată ….vreau să schimb ceva, vreau să devin un om mai bun…am dorința asta, vreau să nu mai judec o carte după copertă….renunț tot mai des la măști, îmi arăt tot mai des slăbiuciunile și îmi accept imperfecțiunile….sper că și tu cel/cea care citește asta faci .  Eu sunt în căutarea imperfecțiunii …tu ce cauți…un măr frumos la suprafață, dar putrezit în interior sau un măr lovit la suprafață,dar cu un gust dulce acrișor și sănătos la interior??? Dacă este ceva în jurul tău ce nu -ți convine..nu ți se potrivește…schimbă asta…schimbarea vine din tine..cu pași mărunți și preciși.

Vă doresc o imperfecțiune plăcută și cu dorința de a -și arăta imprecizia zi de zi !

Cuvinte și versuri

Sentimente sincere scrise pe hârtie

Frumos parfumată și fără pată

Cuvinte atent selecționate

Cu rolul de a exprima acuratețea

Iubirii trecute prin multe

Cerneală roșie frumos aleasă

Ca sângele ce inima pompează

Scrisoarea este apoi frumos împăturită

Și în sertar închisă

Peste ani va fi găsită

De un străin  sau rudă curioasă

Ce va citi mirat cuvintele

Ce i se par compoase și complicate

Pentru că azi iubirea-i sentiment sf

Pe care puțini îl întâlnesc.

Toate astea sunt cuvinte și versuri

Ce exprimă cruda realitate.

Oameni mascați

Purtăm măști de nepăsare 

Zâmbim ușor cu constatare

Ne mințim cu nerușinare

Când de fapt sufletul ne este distrus

Ne ascundem într-o labirint tăios

Plin de neîncredere și trădare

Distrugem speranțe și vise uluitoare

Zâmbim când sufletul ne plânge

Așteptăm timizi o schimbare

Dar tot ce primim e stagnare

Uităm să luptăm pentru noi

Fricile ne sunt distrugătoare

Acțiunile  și vorbele ne sunt fatale

Spiritul uman tot mai des ne moare.

La o nouă viață visăm

Dar pentru ea uităm

Cu perseverență să luptăm

Să fim darnici,calzi și  altruiști

 Unii cu alții trebuie să învățăm

De simplitate trebuie să ne bucurăm

Și să încetăm să ne mai complicăm!

Printre rânduri

Gânduri confuze

Sentimente contrariate

De comportamente instabile

Cuvinte întortochiate

Cu sensuri aparent abstracte

Ascund mesaje subliniate

Aparențe înșelatoare

Chipuri vesele

Ce ascund suflete triste

Amintiri înviate

De fotografii colorate

În nuanțe compacte.

Iubiri sfârșite

De orgolii pătate.

Minciuni înfrumușetate

De declarații aparte

Adevăruri dureroase

Ascunse  din lașitate.

Sensuri scrise printre rânduri

Și-un adio spus rapid.

Azi nu (12.02.2008)

Răscolind o veche agentă am găsit niște gânduri scrise de mine, pe vremea când eram o puștoaică de doar 18 ani. (12.02.2008):

Azi nu te mai vreau

Azi nu te mai visez

Azi nu mai plâng

Azi nu te mai sun

Azi nu te mai strig

Azi nu te mai cred

Azi nu te mai caut

Azi nu-ți mai vorbesc

Azi nu -mi mai pasă

Azi nu-ți mai soptesc

Azi nu mai fac nimic.

Azi nu este NU.

gânduri de sfârsit de februarie

În fiecare zi întâlnesc oameni noi sau vechi…şi stau şi îi analizez….şi cu fiecare zi ce trece mă conving tot mai mult ca oamenii din acest secol sunt tot mai răi….oare viaţa îi face aşa?? este instinctul de autoconservare sau aşa este natura lor?Oamenii pe care îi întâlnesc zi de zi poartă cu ei măşti tot mai greu de dat jos….uneori ajungând ca masca lor să se confunde cu adevarata lor personalitate…ceea ce este trist…Poate sunt eu,melancolică ,dar tot mai mult realizez că oamenii sunt tot mai trişti zi de zi…nu mai au încredere nici măcar în cei apropriaţi lor şi îşi deschid tot mai greu sufletul şi asta datorită nepasării celorlaţi din jur,care ştiu să te caute doar cand au nevoie de o favoare…şi parcă totul e un cerc vicios,tu faci asta cuiva,el face asta altcuiva la randul lui şi tot aşa…De ce oare devenim tot mai incapabili să dăruim celor din jur iubire,prietenie,armonie,bună dispoziţie,sprijin moral???Devenim tot mai reci şi mai nepăsători cu cei din jur….lumea se învârte tot mai mult in jurul banilor….ajungem să fim prizonieri într-un birou şi uităm că acasă ne aşteaptă cu nerăbdare familia,scopul principal devenind obţinerea materială….Dar cu spiritul nostru ce facem??Pe el cui îl lasăm?Unde sunt momentele acelea când ne bucurăm de lucruri simple împreună cu cei dragi nouă?…de ce devin tot mai rare?Ne transformăm în stane de piatră insensibili şi unii dintre noi nici măcar nu ne dăm seama!!!!!!

Cu cât cunosc mai mulţi oamenii cu atât iubesc şi apreciez mai mult animalele….sunt mai nobile,mai respectuoase si mult mai pure spiritual decât noi!A-ţi auzit vreodată de o căţea să îşi abandoneze puii?…aşa cum fac unele femei cu proprii copii lăsându-i prin maternitate!…şi totuşi atunci când vrem să jignim femeia aceea o numim „căţea”,fără să ne gândim că de fapt jignim căţeaua care şi apară puii cu preţul vieţii ei…şi exemplele pot continua la nesfârşit…

Concluzia:Învăţaţi să apreciaţi ce aveţi şi bucuraţi-vă de lucrurile simple si adevaratele minuni ale vieţii căci timpul este trecător şi merită să rămâneţi cu amintiri plăcute din viaţa voastră!Acest sfat mi-l adresez inclusiv mie însumi.

inconjur

Inconjurat de oameni…si totusi singur….cam asa este definit omul din epoca actuala…traim in secolul vitezei si al noilor tehnologii….avem atatea lucruri…atatia oameni care ne inconjoara…si…totusi…suntem singuri….pentru ca suntem prea ocupati de nevoile noastre,prea ocupati cu noi insine pentru ai observa pe ceilalti…singuratatea este ceea ce ne defineste….Desi de mici…avem un grup social…asa zisii „prieteni”…cati din ei ne asculta atunci cand suntem tristi,suparati?…cati din ei ne ofera o imbratisare cand avem nevoie?… in cati din ei, oamenii avem incredere sa ne confensam ?si cati din ei nu ne tradeaza increderea…???cati????1 maxim 2….si atunci ne putem considera norocosi….

Cati din voi nu ati simtit vreodata ca in grupul in care va aflati nu va mai regasiti?…si cati dintre voi nu si-au dorit momente in care sa evadeze din ….cotidian??….cati dintre voi nu v-ati pierdut increderea in oameni..din cauza nepasarii,indiferenti celor din jurul vostru….??cati dintre voi nu ati simtit ca lumea din jurul vostru va judeca fara a incerca sa va cunoasca cu adevarat macar???am o mie de intrebari….ce cauta o mie de raspunsuri…

Ma uit in jurul meu si vad…zi de zi….fete tot mai triste,mascate de un zambest fals….o mare de oameni care comunica….dar de fapt tot singuri se simt… si mai  vad atat de putin oameni atenti la ceilalti….atat de putin oameni care se bucur de micile simplitati din jurul lor,cum ar fi:un cer senin,un rasarit,un asfintit…o ploaie de toamna…mirosul de iarba verde….cati dintre voi mai sunt atenti la aceste mici lucruri???…care ne fac viata mai frumoasa….

Si mai vad in jurul meu….oameni…care se mint singuri si se complac in propria lor nefericire…se mint acceptand lucruri care le displac, atunci cand sunt dezamagiti se  chinuiesc  privind lucruri care le amintesc de oamenii care i-au dezamagit si deseori se mint singuri…

Avem pretentia ca cei din jur sa fie sinceri cu noi si sa nu ne raneasca… dar oare noi, cat de sinceri suntem cu noi? Si de ce prin anumite fapte continuam sa ne ranim singuri? ??

azi e 13….

Ma trezesc ca in fiecare dimineata….ma asez in fata pc-ului….savurez o cafea….si citesc….si gandul imi zboara la tine…si ma simt mai singura ca niciodata….indiferenta celor din jur ma doare…imi frange inima…as vrea sa o scot din piept si sa uit…sa uit totul…sa uit simtirea asta acuta ce ma ucide putin cate putin in fiecare zi…sa uit nepasarea si indiferenta oamenilor….incerc sa-mi lipsesc masca zilnica….zambetul fals…dar nici macar atat nu mai pot face…ochii mei sunt inundati de lacrimi de tristete,de dor….imi lipsesti in fiecare zi tot mai mult…si da azi e 13……