Aruncată în prăpastia uitării
A îndoielilor și a păcatelor
Chinuită de drumul urcării
Găsește puterea speranțelor
Se ridică pe treptele covărșitoare
Suspină și ascultă tăcerea
Din ochii lui negri adânci
Cuvintele nu sunt folosite
Microexpresiile sunt suficiente
El brațul i-l dă spre evadare
Ea îl apucă cu mirare
Amândoi plutesc in derivă
Spre o țărm îndepărtat
Nesiguranța –i înconjoară
Dar împreună dorm liniștiți
Soarele puternic de dimineață
Le trezește trupul adormit
Le dă siguranța zilei de azi
Azi e acum sau a fost ieri
Se întreabă cei doi curioși
Răspunsul neștiindu-l nicicum
Barca visurilor îi aduce la mal
Un ceas se aude ticăind
A cafea proaspătă miroase
Ea se ridică din cearceaful pufos
Iar între vis și realitate se află
El e aici prezent continuu
O fantomă enigmatică
Ce niciodată nu o lasă!
Ioana 